V***** A****** G********
ReclamantV***** C*********
ReclamantC********* A* A********
PârâtC********* M******
PârâtRespinge cerere de chemare in judecata Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Pucioasa. Pronuntata in sedinta publica, azi 25.04.2019.
Hotarare 406/2019 din 25.04.2019Amana pronuntarea la data de 25.04.2019. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica, astazi 16.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2019Citarea pârâţilor şi revenirea cu adresă către Primăria com.Moroeni, în sensul de a ne comunicaţi toate datele, relaţiile şi informaţiile pe care le deţine, cu privire la construcţia ce face obiectul dosarului, cu atenţionarea că în caz de neîndeplinire a obligaţiilor se va aplica amendă judiciară primarului. Acordă termen de judecată la data de 16.04.2019, sala 2- Complet C3. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.03.2019.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Se revine cu adresă către expertul tehnic judiciar în construcţii Iliescu Adela, şi notă telefonică, pentru lămuriri în ceea ce priveşte obiectivul nr. 3 al expertizei, cu menţiunea că a fost administrată proba testimonială în cauză, şi se impune lămurirea răspunsului la obiectivul nr.3, în sensul corelării probele administrate, inclusiv declaraţiile celor doi martori, cu ceea ce a constatat personal la faza de teren, şi să indice vechimea construcţiei dacă nu poate indica anul edificării, cu menţiunea de a avea în vedere toate actele dosarului şi cu atenţionarea că termenul de depunere a lucrării s-a scurtat la 5 zile, şi se impune urgentarea lucrării. Se emite adresă către Primăria com.Moroeni, în sensul de a ne comunica date, relaţii, evidenţe deţinute, cu privire la construcţia ce face obiectul cauzei. Se revine cu adresă către OCPI Dâmboviţa, cu solicitarea a ne comunica, în copie, contractul de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr.485/06.03.2017, emis de NP Giurescu Dumitru, urmare menţiunilor din extrasul de carte funciară nr. 70527 Moroeni- partea III- Sarcini, cu menţiunea că în caz contrar se vor aplica sancţiuni legale. Acordă termen de judecată la data de 19.03.2019, sala 2- complet C3. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.02.2019.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019In baza art. 204 alin.2, pct.2 Cod proc.civ., ia act că reclamanţii, prin apărător, îşi modifică câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, de la 90 mp la 120,43 mp, conform raportului de expertiză întocmit în cauză. Se emite adresă către expertul tehnic judiciar Iliescu Adela, pentru lămuriri în ceea ce priveşte obiectivul nr. 3 al expertizei, în sensul că nu a putut preciza anul edificării, însă la evaluare a încadrat construcţia la 26-30 de ani vechime, urmând să arate de ce a procedat în această manieră, şi să comunice dacă imposibilitatea de a indica anul edificării este dată de un impediment tehnic, şi să-l indice, sau dacă nu are specializarea necesară pentru a determina acest aspect, să precizeze ce anume specializare s-ar impune, urmând să verifice şi evidenţele U.A.T. Moroeni, cu privire la construcţie şi orice alte date referitoare la aceasta. Se emite adresă către OCPI Dâmboviţa, cu solicitarea a ne comunica, în copie, contractul de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr.485/06.03.2017, emis de NP Giurescu Dumitru, urmare menţiunilor din extrasul de carte funciară nr. 70527 Moroeni- partea III- Sarcini. Acordă termen de judecată la data de 19.02.2019, în vederea obţinerii relaţiilor solicitate. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.01.2019.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 09.01.2019, pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză în specialitatea construcţii şi să formuleze eventuale obiecţiuni, pe care să le depună în termen rezonabil, spre a fi avute în vedere. Se repetă procedura de citare cu pârâţii în aceeaşi modalitate. Se citează martorii Catrina Cătălin şi Chiriţescu Iulian, propuşi de reclamanţi şi se emit mandate de aducere pe numele acestora. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.11.2018.
Incheiere de sedinta din 21.11.2018Încuviinţează probele propuse de reclamanţi, respectiv înscrisuri, interogatoriu, doi martori şi expertiză tehnică în specialitatea construcţii. Desemnează expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii civile pe d-na Iliescu Adela, care va fi înştiinţat cu adresă în vederea efectuării expertizei având ca obiectiv identificarea imobilul construcţie şi stabilirea valorii acestuia, iar în măsura în care este posibil să precizeze anul edificării, fixând onorariul provizoriu la suma de 1000 lei, ce va fi achitat de către reclamanţi. Pune în vedere reclamanţilor să să depună la dosar o copie a certificatului de căsătorie şi dovada de achitare a onorariului pentru expertiză, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă . Se citează martorii propuşi de reclamanţi la adresele indicate în cerere, precum şi pârâţii cu menţiunea prezenţei la interogatoriu. Acordă termen de judecată la data de 21.11.2018, în vederea administrării probatoriului. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.10.2018.
Incheiere de sedinta din 10.10.2018