S* C** G***** S* P*** A************ J******* E*** I**** S******* B********
ReclamantS********* D* A*********** A***** F**************** S**
PârâtHOT: Admite cererea de chemare în judecată formulată de S.C. CET GOVORA S.A. Rm. Vâlcea, cu sediul în mun.Rm. Vâlcea, str. Industriilor, nr.1, jud. Vâlcea, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J38/683/1997, C.I.F. RO 10102377, reprezentată legal prin administrator judiciar EURO INSOL S.P.R.L. Bucureşti şi prin administrator special av. Dinu Constantinescu în contradictoriu cu pârâta Societatea de Administrare Active Feroviare – S.A.A.F. S.A., cu sediul în mun.Bucureşti, B-dul Dinicu Golescu, nr.38, sector 5, având ca obiect demolarea, pe cheltuiala proprie (a reclamantei), a pilelor (pilonilor) şi a culeelor viaductului Cornăţel din componenţa tronsonului de cale ferată Seciuri – Alunu, obiectiv nefinalizat şi abandonat, precum şi, în caz contrar, se autorizează executarea acesteia pe cheltuiala reclamantei. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Horezu.. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.02.2020. Preşedinte,
Hotarare 133/2020 din 10.02.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10 februarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2020Amână cauza pentru a se emite adresă către SN CFR
Incheiere de sedinta din 11.11.2019Încheiere 01.10.2019 Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului ,Fixează termen la data de 11.11.2019, pentru când se vor cita părţile. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 01.10.2019.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Amână pronunţarea la data de 1.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2019DISP: Respinge cererea de preschimbare termen .
Incheiere de sedinta din 03.09.2019Amână cauza pentru a se solicita de la Tribunalul Vâlcea , spre consultare, dosarul nr.2126/241/2011.
Incheiere de sedinta din 03.06.2019Amână cauza pentru a se ataşa spre consultare dosarul nr.2126/241/2011.
Incheiere de sedinta din 15.04.2019Amână cauza pentru ca părţile să ia cunoştinţă de înscrisuri .
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Amână cauza pentru administrare probatoriu .
Incheiere de sedinta din 28.01.2019Amână cauza la 28.01.2019 la complet C1 , în baza Deciziei nr. 13/15.11.2018 a preşedintelui instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018