C******* D** N************
Inculpatsp 442/2018 În baza art. 485 alin. 1 lit. a CPP admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu inculpatul C. N.-R. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 CP, obiect al cauzei penale nr. 2995/P/2017. În baza art. 396 alin. 2 CPP condamnă pe inculpatul C, N.-REED la pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 CP. În baza art. 91 CP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni, conform dispoziţiilor art. 92 CP. În baza art. 93 alin. 1 CP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b CP îl obligă pe inculpat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice în cadrul Primăriei mun. Bistriţa. În baza art. 91 alin. 4 CP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 CP. Inculpatul a fost asistat în faţa instanţei de av. Rădăcină Felicia, în substituirea av. ales Rădăcină Irina-Iuliana. În baza art. 274 alin. 1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.03.2018.
Hotarare 442/2018 din 20.03.2018