D****** O*****
InculpatCondamnă inculpatul D****** O*****, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 338 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 al. 2 lit. b, art. 76 C. pen. şi a art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune, sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Bacău sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău. În baza art. 91 al. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 625 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei către Ministerul Public şi 225 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2018.
Hotarare 1752/2018 din 26.09.2018Stabileşte data pronunţării pentru data de 26.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2018Amână judecarea cauzei pentru data de 13.09.2018, pentru întocmirea raportului de expertiză medico - legală pe acte/emiterea unei adrese în acest sens.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018Acordă termen de judecată pentru data de 07.06.2018 pentru a fi citată prin agent procedural parsoanei vatămate Ilea Valeriu şi de a fi audiat ca martor Ilea Valeriu.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018