C***** B****** P*** P*****
PetentL**** A**** I***
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** B****** P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul Lesan Aurel-Ioan. Înlocuie?te sancţiunea amenzilor contravenţionale în cuantum total de 660 lei, corespunzătoare proceselor-verbale seria PCA nr. 2396321/24.01.2008 şi seria CC nr. 6805467/15.07.2010, cu sancţiunea prestării de către intimată a 57 ore de activităţi în folosul comunităţii, în circumscripţia Comunei Birchiş, judeţul Arad, prin prestarea uneia sau mai multor activităţi care vor fi stabilite de către Primarul Comunei Birchiş, conform legii. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2019.
Hotarare 242/2019 din 10.04.2019Pentru administrarea probaţiunii dispusă în cauză, stabileşte termen de judecată la data de 10 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Repune cauza pe rol. Pune în vedere reclamantei să depună copia proceselor verbale contravenţionale prin care au fost dispuse amenzile contravenţionale cu privire la care se solicită înlocuirea şi să facă dovada că nu există posibilitatea executării silite a intimatului, sub sancţiunea suspendării cauzei
Incheiere de sedinta din 19.12.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 19 decembrie 2018, pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2018