A****** I* M***********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de 9 ( nouă ) luni închisoare faţă de inculpatul AIONOAE MARCEL IONUŢ, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de 9 ( nouă ) luni închisoare faţă de acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În temeiul disp. art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal rap la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ( nouă ) luni închisoare la care se adaugă o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 3 ( trei ) luni închisoare, acesta urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 ( un ) an închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani. În baza disp. art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Vorona sau în cadrul Regiei Autonome a Pădurilor ROMSILVA – Direcţia Silvică Botoşani pe o perioadă de 30 de zile. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la disp. art. 83 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 114 lit. b din OUG nr. 195/2002, prezenta hotărâre rămasă definitivă se comunică la IPJ Botoşani – Serviciul Poliţiei Rutiere. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat ( din care 223,84 lei reprezintă c/val buletinului de analiză toxicologică ). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform disp. art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.03.2019.
Hotarare 379/2019 din 28.03.2019Amână pronunţarea la data de 28 martie 2019. Pronunţată în şedinţa publică din 14 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 14 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 15.02.2019Faţă de cererea apărătorului ales al inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 15 februarie 2019, pentru pregătirea apărării,
Incheiere de sedinta din 30.01.2019