E****** D**** S**
ReclamantB***** M**** L****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta E****** D**** S** în contradictoriu cu pârâta B***** M**** L****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 629,55 lei reprezentând debit principal constând în contravaloare bunuri, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 1%/zi calculate de la data de 10.01.2018 până la achitarea efectivă a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.05.2019.
Hotararecameraconsiliu2878/2019 din 06.05.2019Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar. Constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare/formular de răspuns şi nu a depus probe proprii. Dispune completarea probatoriului în sensul că solicită reclamantei să depună, cu 5 zile înaintea termenului de judecată, mijloace de probă din care să rezulte data primirii de către pârât a bunurilor care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare şi facturii fiscale, având în vedere prevederile art. 6 din contractul încheiat între părţi. Amână judecarea cauzei la 06.05.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2019
Incheiere de sedinta din 08.04.2019