S* B***** R****** S**
ReclamantA******** F*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamanta SC Blondy România SRL în contradictoriu cu pârâtul A. F. şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.181,82 lei cu titlu de debit contractual restant aferent facturilor nr. 9819783/25.04.2017, nr. 9919788/25.04.2017 şi 9820311/08.05.2017, precum şi suma de 289,71 cu titlu de dobânzi legale penalizatoare calculate de la data scadenţei facturilor menţionate mai sus şi până la data de 28.11.2018. Obligă pârâtul la plata unor dobânzi legale penalizatoare pe zi de întârziere începând cu data de 29.11.2018 şi până la data achitării integrale a debitului restant aferent facturilor mai sus menţionate, ţinându-se cont de faptul că din factura nr. 9919788/25.04.2017 s-a achitat suma de 800 de lei. Acordă pârâtului un termen de graţie, constând în eşalonarea achitării sumei menţionate la paragraful 2 în 12 rate lunare a câte 205,96 lei, cu scadenţa în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni. Prima rată va fi achitată până la data de 29.03.2019. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată la Judecătoria Târgu Mureş, astăzi 22 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1109/2019 din 22.03.2019amână pronun?area pentru data de 22.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2019Amână pronun?area la data de 15.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2019