S* B********* S** C* S***** A*** L* C*** A** M******* S**
ReclamantS* V**** B********* S** C* S***** A*** A C** .*** M* O***** S**
ReclamantI************* M**** C****** V****** S** P*** S**** B**** G****
PârâtS* P****** M*********** S**
PârâtS* D***** C***** S******* S**
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.492/19.03.2019 în sensul că: acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu ambele pârâte , astfel încât alin.2 şi 3 ale dispozitivului vor avea următorul conţinut: Constată că pârâtele încalcă mărcile naţionale ale reclamantei nr.1041142, 118940,129999, prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor a unor semne identice sau similare, prin acţiunile de import, export, comercializare pe teritoriul României. Interzice pârâtelor folosirea în activitatea comercială pe teritoriul României a unor semne identice sau similare cu mărcile nr. 104142,118940,129999, aparţinând reclamantelor pentru produse din clasa 33 şi servicii asociate din clasa 35, în speţă servicii de export, import, prezentare şi comercializare a acestor produse. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 07.07.2020, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.07.2020Amână pronunţarea la data de 07.07.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.06.2020.
Admite cererea precizată. Constată că pârâta încalcă mărcile naţionale ale reclamantei nr.104142, 118940, 129999, prin aplicarea pe produse, fără acordul titularilor a unor semene identice sau similare, prin acţiunile de import, export, comercializare pe teritoriul României a produselor. Interzice pârâtei folosirea în activitatea comercială pe teritoriul României a unor semne identice sau similare cu mărcile nr.104142, 118940, 129999, aparţinând reclamantelor pentru produsele din clasa 33 şi servicii asociate din clasa 35, în speţă servicii de export, import, prezentare şi comercializare a acestor produse. Respinge cererea reconvenţională, ca rămasă fără obiect. Obligă pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă SC Viile Budureasca SRL a sumei de 22.528,90 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Obligă reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 6000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat. În urma compensării, cheltuielile de judecată acordate reciproc, obligă pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă SC Viile Budureasca a sumei de 16.528 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare,la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.03.2019.
Hotarare 492/2019 din 19.03.2019Amână pronunţarea la data de 19.03.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 12.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019Amână pronunţarea la data de 12.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 18.12.2018Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 23.10.2018