R******** N******
ContestatorC*** J******** D* P***** S******
IntimatRespinge contestaţia împotriva deciziei de pensionare nr. 331931 din 18.11.2016 ca tardiv formulată. Admite în parte acţiunea. Anulează adresa nr. 29044 din 03.04.2018 emisă de intimată şi obligă pe aceasta să valorifice la stabilirea drepturilor de pensie a contestatorului, sumele reprezentând adaos retribuţie, spor ore suplimentare, ore lucrate sâmbăta şi duminica, ore lucrate sâmbăta şi duminica consemn la domiciliu, ore lucrate în timpul săptămânii consemn la domiciliu evidenţiate în adeverinţa nr. 4.1.4/546/23.02.2018 precum şi veniturile obţinute prin sentinţa civilă nr. 1330 din 21.06.2011 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosarul nr. 1683/86/2018 astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 7.1/191 din 02.03.2018. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a – I – a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.02.2019.
Hotarare 168/2019 din 21.02.2019Amână pronunţarea la data de 21.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2019Amână pronunţarea la data de 14.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019Repune cauza pe rol. Citează contestatorul cu menţiunea de a depune la dosar sentinţa civilă nr. 1330 din 21.06.2012 şi să precizeze dacă a depus în original adeverinţa nr. 4.1.4/546/23.02.2018 odată cu cererea de revizuire la intimată iar intimata de a preciza de unde rezultă că adeverinţa nr. 7.1/191/02.03.2018 a fost valorificată astfel cum susţine prin întâmpinare şi să depusă adeverinţă cu datele privitoare la activitatea în muncă a contestatorului cu ultima actualizare. Fixează termen de judecată la data de 31.01.2019 pentru când se vor cita părţile cu menţiunile expuse anterior. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2018.
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Amână pronunţarea la data de 13.12.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2018Amână pronunţarea la data de 06.12.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2018lipsă relaţii, revenire adresă
Incheiere de sedinta din 25.10.2018pentru comunicare relaţii
Incheiere de sedinta din 27.09.2018