Dosar 16927/180/2018 din 16.11.2018

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16927/180/2018
Data dosar:
16.11.2018
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C.22
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul R.G.C, cu antecedente penale - recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 C. pen., art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i C. pen. (în ceea ce priveşte lit. i, se interzice dreptul de a conduce orice categorie de vehicule), pe o durată de 3 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. c C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1800 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 1600 lei către Ministerul Public şi 200 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.09.2019.

    Hotarare 1388/2019 din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C.22
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte data pronun?ării la data de 25.09.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019
  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C.22
  • Amână cauza

    Termen 12 09 2019, pentru a se depune declaraţie de recunoaştere/a se prezenta inculpatul.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C.22
  • Amână cauza

    Amână cauza la 30 05 2019 pentru solicitare relaţii, citare cu mandat aducere.

    Incheiere de sedinta din 11.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD