M**** I* I**
Contestator CondamnatÎn temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat MATEI ION, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1771/09.08.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe condamnatul MATEI ION în prezent aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 177/2015 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede. Constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 100 C.pen. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului MATEI ION, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, de sub puterea M.E.P.I nr. 244/2015 emis de Judecătoria Roşiori de Vede, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Potrivit art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei (09.12.2018) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 C.pen. privind revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat. În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.09.2018.
Hotarare 463/2018 din 04.09.2018