R** & R** S*
ReclamantC****** I****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS&RDS SA în contradictoriu cu pârâtul C****** I****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 668,04 lei reprezentând debit principal - contravaloare facturi neachitate, a sumei de 550 lei reprezentând clauză penală - justă despăgubire, precum şi a sumei de 1.424,531 lei reprezentând clauză penală - contravaloare echipamente. Constată caracterul abuziv al clauzei 3.6 din TGC în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, cu posibilitatea ca totalul penalităţilor de întârziere să depăşească cuantumul sumei asupra cărei sunt calculate. Respinge ca neîntemeiat capătul privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de a formula calea de atac a apelului în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele de apel se depun la Judecătoria Buzău. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 09.05.2019.
Hotarare 2389/2019 din 09.05.2019Amână pronunţarea la data de 09.05.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi,25.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2019Amână pronunţarea la data de 25.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019Pentru a se face verificări în baza de date DEPABD cu privire la domiciliul pârâtului.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019Având in vedere prevederile Hotărârii nr. 9/08.03.2019 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Buzău, va dispune repartizarea cauzei la 04.04.2019. C24
Incheiere de sedinta din 12.03.2019