F******** C******
PetentÎn baza art. 585 C.proc.pen. rap. la art. 38-39 C.pen., admite cererea petentului F******** C******, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Timişoara. Constată că infrac?iunile (două) din sentinţa penală nr. 230/31.01.2018, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 16228/55/2016*, definitivă prin Decizia nr. 484/A/02.05.2018 a Curţii de apel Timişoara (pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni) şi infracţiunile din sentinţa penală nr. 1895/11.04.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 30931/325/2017, definitivă prin Decizia nr. 724/A/20.06.2018 a Curţii de apel Timişoara (pedeapsa de 1 an şi 6 luni) sunt concurente între ele precum şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în cuprinsul sentinţei penale nr. 1303 din 29.06.2017 a Judecătoriei Arad, def. prin decizia nr. 1093 din 03.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţei penale nr. 6280 din 07.12.2017 a Judecătoriei Timişoara, def. prin decizia penală nr. 132/A din 30.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1895/11.04.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 30931/325/2017, definitivă prin Decizia nr. 724/A/20.06.2018 a Curţii de apel Timişoara şi, în consecinţă, repune în individualitatea lor pedepsele componente: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 228 alin 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin 1 Cod penal rap. la art. 43 alin. 5 Cod penal; -pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal; -pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal; -pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228, 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal. Descontopeşte pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 230/31.01.2018, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 16228/55/2016*, definitivă prin Decizia nr. 484/A/02.05.2018 a Curţii de apel Timişoara şi, în consecinţă, repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. rap. la art. 41 alin. 1 C.pen.; - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. rap. la art. 41 alin. 1 C.pen.. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele individuale aplicate petentului şi aplică în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228, 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, p care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor, respectiv 2 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul F******** C****** să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a conduce autovehicule care necesită permis de conducere pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen.. În temeiul art. 45 alin 5 CP, cu aplicarea art. 65 alin. 1 şi 3 CP interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) CP. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 3 C.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen deduce din pedeapsa aplicată de 4 ani şi 8 luni închisoare durata reţinerii din 18.08.2017, precum şi perioada arestului preventiv şi a perioadei deja executate începând cu data de 30.08.2017 la zi. Anulează mandatele de executare al pedepsei închisorii cu numărul 2083/2018 emis de Judecătoria Timişoara la data de 20.06.2018 şi numărul 235/2018 emis de Judecătoria Timişoara la data de 02.05.2018 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Dispune virarea sumei de 130 de lei din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariu avocat oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2018.
Hotarare 4873/2018 din 10.10.2018Având în vedere prevederile art. 391 C.pr.pen., va amâna pronun?area la data de 10.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.09.2018Amână pronuntarea asupra cauzei la data de 26.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2018Amână cauza la data de 12.09.2018 pentru depunerea S.P nr. 1303/2017 şi MEPÎ.
Incheiere de sedinta din 25.07.2018