B**** D***
InculpatM***** T*****
Parte civilăM***** D******
Parte civilăM***** L******
Parte civilăS*** C******** A*** S******* L********* J******* C*** D* I********* T******************** C***
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.192 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 5 cod penal, condamnă pe inculpatul B**** D*** - la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 91 cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 92 cod penal, respectiv, 2 ani, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să respecte următoarele măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, potrivit 93 alin.2 lit.” b” şi alin. 3 cod penal, pe durata termenului de supraveghere impune condamnatului şi următoarele obligaţii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, intr-una din cele două instituţii din comunitate, respectiv: Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector I. În temeiul dispoziţiilor art. 96 cod penal, atenţionează inculpatul că dacă pe parcursul termenului de supraveghe cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, ori va mai comite infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei. Admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile M***** D******, GRIGORAŞ GEORGETA şi MALACU JANINA –ANTONIA, prin reprezentant legal, Grigoraş Georgeta. Obligă asiguratorul - parte responsabilă civilmente SC CARPATICA ASIG. S.A, prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania –Filiala Cluj, la plata către părţile civile a următoarelor sume: - 50 000 lei reprezentând daune –morale, către partea civilă M***** D******; - 45 000 lei reprezentând daune –morale, către partea civilă Grigoraş Georgeta; - 65 000 lei reprezentând daune –morale, către partea civilă Malacu Janina –Antonia. Respinge ca nefondate restul pretenţiilor solicitate de părţile civile Malacu Janina –Antonia prin reprezentant legal, Grigoraş Georgeta, Grigoraş Georgeta şi M***** D******. Respinge acţiunile civile formulate de părţile civile M***** L****** şi FEDOT VIOLETA. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată de partea civilă M***** T*****, în prezent decedat. Obligă de asemenea, partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2380 lei reprezentând cheltuieli judiciare, către părţile civile Malacu Janina –Antonia prin reprezentant legal, Grigoraş Georgeta, Grigoraş Georgeta şi M***** D******. În temeiul dispoziţiilor art. 398 cod procedură penală în referire la art. 274 alin.1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 2000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2020, în şedinţă publică.
Hotarare 33/2020 din 10.04.2020În temeiul dispoziţiilor art. 391 cod procedură penală, faţă şi de prevederile Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, începând cu data de 16.03.2020, pe o perioadă de 30 de zile, având în vedere faptul că starea de urgenţă a fost instituită în scopul limitării la nivel naţional a infecţiei cu coronavirus SARS CoV-2, amână pronunţarea la data de 10 aprilie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2020În temeiul dispoziţiilor art.391 cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 26 martie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020Având în vedere că prin Hotărârea nr.2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe s-a hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, urmând a se soluţiona doar cauzele urgente, cele cu arestaţi în cauză, verificarea măsurilor preventive, cele privitoare la măsuri de siguranţă, precum şi cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (după caz), instanţa,
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat, instanţa,
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Faţă de lipsa nejustificată a martorului din acte Şerban Cristinel, instanţa,
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Faţă de lipsa martorului din acte Şerban Cristinel şi faţă de dispoziţiile art.24 alin.1 cod procedură penală, instanţa,
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Faţă de lipsa martorului din acte Şerban Cristinel, instanţa,
Incheiere de sedinta din 27.06.2019În vederea audierii martorilor din acte şi a martorului propus de părţile civile, instanţa,
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Respinge cererea formulată de inculpatul B**** D***. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.05.2019.
Incheiere de sedinta din 17.05.2019Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, instanţa,
Incheiere de sedinta din 09.05.2019