M***** I**** A*****
InculpatZ***** D***** V*******
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul M***** I**** A*****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc (cannabis), în vederea vânzării. (faptă din data de 10.09.2018) În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an şi 5 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul M***** I**** A*****, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc (cannabis), în vederea consumului propriu. (faptă din data de 10.09.2018) În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin.(1) lit. b) din Codul penal, aplică pedeapsa cea mai grea stabilită prin prezenta sentinţă de 1 an şi 4 luni închisoare la care adăugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 1 lună închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C. pen. şi art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an şi 5 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 C. pen. şi art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 72 C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din perioada 10.09.2018 ora 16:00 -11.09.2018 ora 16:00 . În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M***** I**** A***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direc?ia Administrării Domeniului Public (DADP) - Compartimentul Adăpost câini fără stăpân, ecarisaj RM. VÂLCEA, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. Fe?eni sau la Direc?ia Administrării Domeniului Public (DADP) - Serviciul Public Grădina Zoologică RM. VÂLCEA, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. Ostroveni nr. 95, jud. Vâlcea pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul Z***** D***** V*******, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc (cannabis), în vederea vânzării. (faptă din data de 10.09.2018) În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an şi 5 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul Z***** D***** V*******, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc (cannabis), în vederea consumului propriu. (faptă din data de 10.09.2018) În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin.(1) lit. b) din Codul penal, aplică pedeapsa cea mai grea stabilită prin prezenta sentinţă de 1 an şi 4 luni închisoare la care adăugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 1 lună închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C. pen. şi art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an şi 5 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 C. pen. şi art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 72 C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din perioada 10.09.2018 ora 15:30 -11.09.2018 ora 15:30 În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Z***** D***** V******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direc?ia Administrării Domeniului Public (DADP) - Compartimentul Adăpost câini fără stăpân, ecarisaj RM. VÂLCEA, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. Fe?eni sau la Direc?ia Administrării Domeniului Public (DADP) - Serviciul Public Grădina Zoologică RM. VÂLCEA, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. Ostroveni nr. 95, jud. Vâlcea pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 362 şi art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii M***** I**** A***** şi Z***** D***** V*******. În baza art. 399 alineatul 4 Cod procedură penală prezenta sentinţă este executorie cu privire la măsurile preventive. În baza art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea, cu păstrarea de contraprobe, a cantităţilor de 6,66 grame cannabis (proba nr. 1), 7,48 grame cannabis (proba nr. 4) şi 6,14 grame cannabis (proba nr. 5), prelevate drept contraprobe şi 9,93 grame cannabis (proba nr. 1), 12,32 grame cannabis (proba nr. 4) şi 33,11 grame cannabis (proba nr. 5), rămase după efectuarea testelor de laborator, depuse la Camera de Corpuri Delicte a D.J.S.E.O. – I.G.P.R. cu dovada seria H nr. 0278975 din data de 10.10.2018. În baza art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea următoarelor obiecte: - 2 cântare electronice de culoare argintie cu capac - 2 grindere din lemn, unul de culoare crem şi unul de culoare neagră - 3 (trei) seturi, 2 cu foiţe şi 1 cu filtre pentru confecţionarea de ţigarete - o rolă cu foiţe pentru confecţionat ţigarete. - o cutie de culoare neagră înscrip?ionată „Note 8”, - o cutie de culoare neagră cu diferite înscrisuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Giurgiu cu dovada seria BC nr. 0001007 din data de 15.10.2018. În baza art.274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de 2500 lei, câte 1250 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu pentru inculpaţi în cuantum de 330 fiecare lei (aferente camerei preliminare conform delegaţiilor de la fila 9 dosar 1704/122/2018/a2 şi fila 16 dosar 1704/122/2018/a1) rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.02.2019.
Hotarare 46/2019 din 12.02.2019Stabileşte pronunţarea pentru data de 12.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2019Amână cauza pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 14.01.2019