N*** G*******
Apelant ContestatorN*** M***************
Apelant ContestatorS******** S**** P*** R*********** K*** R****** S**
IntimatConstată perimat apelul. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iulie 2020.
Hotarare 396/2020 din 03.07.2020termen pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 05.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă.
Amana cauza la data de 08 mai 2020, având în vedere Hotărârea nr. 3/11.03.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Vâlcea, pentru adoptarea măsurilor în scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Având în vedere cele stabilie prin Hotărârea nr. 2/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea prin care la art. 3 s-a decis reluarea formei de protest adoptată anterior începând cu data de 22.01.2020 şi până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de abrogare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, ţinând cont şi că obiectul prezentei cauze nu se încadrează în categoria litigiilor menţionate la acel articol, dispune amânarea cauzei la data de 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020În vederea citării moştenitorilor defunctei Nacu Mihaela, amână judecarea cauzei la data de 31.01.2020.
Incheiere de sedinta din 13.12.2019Suspendat în baza disp. art. 242 alin. 1, C.pr.civ
Incheiere suspendare din 10.05.2019Pentru a da posibilitatea apelanţilor-contestatori, să facă dovada achitării plăţii diferenţei onorariului definitiv în sumă de 1300 lei, pentru expertul desemnat în cauză, amână judecarea cauzei la data de 10.05.2019.
Incheiere de sedinta din 29.03.2019Admite cererea de amânare a cauzei formulată pentru acest termen de judecată de către apărătorul ales al apelan?ilor-contestatori, avocat Mariana Preda, ca fiind temeinic motivată, şi acordă termen în acest sens la data de 29.03.2019.
Incheiere de sedinta din 01.03.2019Pentru a se lua cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză şi a se formula eventuale obiecţiuni, amână judecarea cauzei la data de 01.03.2019.
Incheiere de sedinta din 01.02.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate „ financiar bancară”,amână judecrea cauzei la data de 01.02.2019.
Incheiere de sedinta din 16.11.2018În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, amână judecarea cauzei la data de 16.11.2018.
Incheiere de sedinta din 05.10.2018