C*** V***** V*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.1, 2 ?i 10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul C*** V***** V*****, la următoarele pedepse: 1. pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin.1 Cod penal; 2. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute de art. 337 Cod penal; 3. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzute de art.334 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 38 alin.1 şi art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul fix ?i obligatoriu de 6 luni, reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse, rezultând pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, de 1 an ?i 6 luni închisoare, sub supraveghere pe un termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C*** V***** V***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b Cod penal inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau Mânăstirii Sfintei Cruci Oradea, pe o perioadă de 90 de zile. În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore, respectiv de la data de 09.09.2018, ora 02.25 până la data de 10.09.2018, ora 02.25. În temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2019.
Hotarare 352/2019 din 20.03.2019Amână pronun?area la data de 20.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2019