R** & R** S*
ReclamantS**** A***** F*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul SÎRBU ADRIAN FLORINEL, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume : 1026,36 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, la care se vor adăuga şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate asupra debitului restant de la data scadenţei fiecărei facturi până la data plăţii integrale, 718 lei reprezentând contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea a două telefoane mobile marca Allview A5 Easy, 236,92 lei reprezentând contravaloarea unui terminal Eoc şi a unui echipament ATA şi 600 lei reprezentând justa despăgubire – contravaloare activare serviciu telefonie mobilă şi utilizare reţea Optim Nelimitat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel care se depune la Judecătoria Salonta, în termen de 30 de zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 02.10.2018.
Hotararecameraconsiliu559/2018 din 02.10.2018