C***** H******* P*** P*****
PetentG**** N******** D* M***** C*********** B*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Hudeşti, jud. Botoşani, reprezentată prin d-l primar Atomei Viorel, cu privire la sentinţa civilă nr. 472 din 05.04.2018 pronunţată de Judecătoria Darabani în dosarul civil nr. 1714/217/2017. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 472 din 05.04.2018 pronunţată de Judecătoria Darabani în dosarul civil nr. 1714/217/2017, în sensul că va avea următorul conţinut: „Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta Comuna Hudeşti – prin primar Atomei Viorel, cu sediul în satul şi com.Hudeşti, jud.Botoşani, în contradictoriu cu intimata Garda Naţională de Mediu – Serviciu Comisariatului Judeţean Botoşani, cu sediul în mun.Botoşani, str. Vânătorilor, nr.2, jud.Botoşani. Înlocuieşte cu AVERTISMENT, amenda contravenţională în cuantum de 30.000 lei, aplicată petentei prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GNM, nr.01505, încheiat la data de 17.10.2017, de către reprezentanţii legali ai unităţii intimate. Menţine neschimbate celelalte menţiuni din procesul-verbal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 05.04.2018.”, aşa cum este corect. Menţine restul dispoziţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iulie 2018.
Incheiere finala dezinvestire din 19.07.2018