N****** C* M*****
InculpatS********* G** C*****
InculpatC****** I* L*****
InculpatE***** N* V******* C*******
InculpatI** D*****
Inculpat1.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul NICOLAE MARIUS, în prezent încarcerat în C.R.A.P. Prahova. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul NICOLAE MARIUS prin încheierea nr. 65 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu la data de 23.07.2018, în dosarul penal nr. 15859/281/2018 şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpatului, locului de deţinere al inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 2.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul SIMIONEASA COSTEL, cercetat în stare de arest preventiv, în prezent încarcerat în C.R.A.P. Prahova Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul SIMIONEASA COSTEL prin încheierea nr. 65 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu la data de 23.07.2018, în dosarul penal nr. 15859/281/2018 şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . Respinge solicitările formulate de către inculpatul SIMIONEASA COSTEL de revocare a măsurii arestului preventiv, formulate în cursul dezbaterilor orale. Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpatului, locului de deţinere al inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 3.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul CHIRIAC LEONTE, cercetat în stare de arest preventiv, în prezent încarcerat în C.R.A.P. Prahova Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul CHIRIAC LEONTE prin încheierea nr. 65 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu la data de 23.07.2018, în dosarul penal nr. 15859/281/2018 şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpatului, locului de deţinere al inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 4.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul EREMIA VALENTIN – CRISTIAN, cercetat în stare de arest preventiv, în prezent încarcerat în C.R.A.P. Prahova Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul EREMIA VALENTIN – CRISTIAN prin încheierea nr. 65 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu la data de 23.07.2018, în dosarul penal nr. 15859/281/2018 şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . Respinge solicitările formulate de către avocatul inculpatului EREMIA VALENTIN – CRISTIAN de revocare a măsurii arestului preventiv, formulate în cursul dezbaterilor orale. Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpatului, locului de deţinere al inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 5.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul I** D*****, cercetat în stare de arest preventiv, în prezent încarcerat în C.R.A.P. Prahova, Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul I** D*****, prin încheierea nr. 65 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu la data de 23.07.2018, în dosarul penal nr. 15859/281/2018 şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . Respinge solicitările formulate de către avocatul inculpatului I** D***** de revocare a măsurii arestului preventiv, formulate în cursul dezbaterilor orale. Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpatului, locului de deţinere al inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 6. În baza art. 348 C.proc.pen. cu referire la art. 207 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată fa?ă de inculpatul MIREA ALEXANDRU, În temeiul art. 242 alin.2 C.proc.pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul MIREA ALEXANDRU de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura cu măsura controlului judiciar. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul MIREA ALEXANDRU, prin încheierea din data de 26.09.2018 pronunţată de judecătorul de cameră prelimininară din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, impune inculpatului MIREA ALEXANDRU obligaţia de a nu părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul MIREA ALEXANDRU are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii Nicolae Marius, Eremia Valentin-Cristian, Simioneasa Costel, cu numita Ali Narcis, Chiriac Leonte, I** D*****, Mihai ?tefan Mircea, Niculae ?tefan-Ionu?, Ciobotariu Gelu-Nicolae, Grădinaru Alexandru Florin, Marinel Alexandru, Ungureanu Andrei-Alexandru, Catarmă Marcela, Nicolae Drago?, Selest ?tefan-Adrian, Curti Tanior ?i Bădălu?ă Alexandru şi nici cu martorii indicaţi în dispozitivul rechizitoriului, respectiv Stoichiţă Ileana, But Marius Vali, Cionea Mircea Iuliu, Stoian Delia Elena, Stoian Daniel, Oprea Dorel, Bărbulescu Alina, Lefter Georgeta, Chelaru Andreea Flavia, Cociu Roxana Elena, Ovedenie Adrain Costel, Dan Alexandru, Popescu Eduard Ionuţ, Dragomir Margareta, Vâjâiac Cristian Valentin, Moise Niculina, Ion Ramona, Moise Ionel, Rece George şi Lungu Catilina, direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.221alin.4 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului MIREA ALEXANDRU că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, organelor de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi organelor de frontieră. 7. În baza art. 348 C.proc.pen. cu referire la art. 207 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată fa?ă de inculpatul MIHAI ?TEFAN – MIRCEA. În temeiul art. 242 alin.2 C.proc.pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul MIHAI ?TEFAN – MIRCEA de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura cu măsura controlului judiciar. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul MIHAI ?TEFAN – MIRCEA, prin încheierea din data de 26.09.2018 pronunţată de judecătorul de cameră prelimininară din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, impune inculpatului MIHAI ?TEFAN – MIRCEA obligaţia de a nu părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul MIHAI ?TEFAN – MIRCEA are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii Nicolae Marius, Eremia Valentin-Cristian, Simioneasa Costel, cu numita Ali Narcis, Chiriac Leonte, I** D*****, Mirea Alexandru, Niculae ?tefan-Ionu?, Ciobotariu Gelu-Nicolae, Grădinaru Alexandru Florin, Marinel Alexandru, Ungureanu Andrei-Alexandru, Catarmă Marcela, Nicolae Drago?, Selest ?tefan-Adrian, Curti Tanior ?i Bădălu?ă Alexandru şi nici cu martorii indicaţi în dispozitivul rechizitoriului, respectiv Stoichiţă Ileana, But Marius Vali, Cionea Mircea Iuliu, Stoian Delia Elena, Stoian Daniel, Oprea Dorel, Bărbulescu Alina, Lefter Georgeta, Chelaru Andreea Flavia, Cociu Roxana Elena, Ovedenie Adrain Costel, Dan Alexandru, Popescu Eduard Ionuţ, Dragomir Margareta, Vâjâiac Cristian Valentin, Moise Niculina, Ion Ramona, Moise Ionel, Rece George şi Lungu Catilina, direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.221alin.4 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului MIHAI ?TEFAN – MIRCEA că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, organelor de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi organelor de frontieră. 8.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul NICULAE ?TEFAN – IONU? Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul NICULAE ?TEFAN – IONU?, prin încheierea nr. 369 pronunţată de Tribunalul Prahova în Cameră Consiliu la data de 22.08.2018, modificată prin încheierea nr. 453 pronunţată de Tribunalul Prahova în Cameră Consiliu la data de 09.10.2018 până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, impune inculpatului Niculae Ştefan-Ionuţ obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Medgidia, str. Viilor, nr. 71, jud. Constan?a, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Niculae Ştefan-Ionuţ are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii Nicolae Marius, Eremia Valentin-Cristian, Simioneasa Costel, cu numita Ali Narcis, şi nici cu martorii indicaţi în dispozitivul rechizitoriului, respectiv Stoichiţă Ileana, But Marius Vali, Cionea Mircea Iuliu, Stoian Delia Elena, Stoian Daniel, Oprea Dorel, Bărbulescu Alina, Lefter Georgeta, Chelaru Andreea Flavia, Cociu Roxana Elena, Ovedenie Adrain Costel, Dan Alexandru, Popescu Eduard Ionuţ, Dragomir Margareta, Vâjâiac Cristian Valentin, Moise Niculina, Ion Ramona, Moise Ionel, Rece George şi Lungu Catilina, direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.221 alin.6 Cod pr. penală, permite inculpatului părăsirea imobilului, în vederea prezentării în zilele de luni, marţi, miercuri - la cursurile şcolii profesionale din cadrul Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia, şi în zilele de joi şi vinei - la locaţia unde se desfăşoară instruirea practică agent economic, la care se adaugă timpul necesar deplasării, conform următoarei structuri: luni - între orele 13:00 - 20:00; marţi - între orele 13:00 - 19:00; miercuri - între orele 12:00 - 18:00; joi - între orele 08:00 - 14:00; vineri - între orele 08:00 - 14:00. În baza art.221alin.4 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului Niculae Ştefan-Ionuţ că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului Niculae Ştefan-Ionuţ, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, organelor de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi organelor de frontieră. 9. În baza art. 348 C.proc.pen. cu referire la art. 207 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată fa?ă de inculpatul UNGUREANU ANDREI – ALEXANDRU, Menţine controlului judiciar luată faţă de inculpatul UNGUREANU ANDREI – ALEXANDRU, prin încheierea nr. 478 din data de 29.10.2018 pronunţată de judecătorul de cameră prelimininară din cadrul Tribunalului Prahova în Cameră Consiliu şi rămasă definitivă prin necontestare, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile ( până la 14.01.2019 inclusiv) . Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul UNGUREANU ANDREI – ALEXANDRU de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată în cursul dezbaterilor orale. În baza art. 215 alin. (1) C.P.P., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul UNGUREANU ANDREI – ALEXANDRU trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Ploiesti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J Constanţa – Serviciul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.P.P., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu comunice cu coinculpaţii Nicolae Marius, Eremia Valentin-Cristian, Simioneasa Costel, cu numita Ali Narcis, Chiriac Leonte, I** D*****, Mihai ?tefan Mircea, Niculae ?tefan-Ionu?, Ciobotariu Gelu-Nicolae, Grădinaru Alexandru Florin, Marinel Alexandru, Catarmă Marcela, Nicolae Drago?, Selest ?tefan-Adrian, Curti Tanior ?i Bădălu?ă Alexandru şi nici cu martorii indicaţi în dispozitivul rechizitoriului, respectiv Stoichiţă Ileana, But Marius Vali, Cionea Mircea Iuliu, Stoian Delia Elena, Stoian Daniel, Oprea Dorel, Bărbulescu Alina, Lefter Georgeta, Chelaru Andreea Flavia, Cociu Roxana Elena, Ovedenie Adrain Costel, Dan Alexandru, Popescu Eduard Ionuţ, Dragomir Margareta, Vâjâiac Cristian Valentin, Moise Niculina, Ion Ramona, Moise Ionel, Rece George şi Lungu Catilina, direct sau indirect, pe nicio cale În baza art. 215 alin. (3) C.P.P., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Constanţa – Serviciul Supravegheri judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi organelor de frontieră în vederea luării măsurilor legale. 10.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul NICOLAE DRAGO?, În temeiul art. 242 alin.2 C.proc.pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul NICOLAE DRAGO? de înlocuire a măsurii la domiciliu cu măsura controlului judiciar, sau de permisiune a părăsirii imobilului în vederea frecventării cursurilor şcolare. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul NICOLAE DRAGO? prin încheierea nr. 448 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Prahova, în Cameră Consiliu la data de 04.10.2018, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, impune inculpatului Nicolae Dragoş obligaţia de a nu părăsi imobilul fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Nicolae Dragoş are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii : Nicolae Marius, Eremia Valentin-Cristian, Simioneasa Costel, Iordache Ştefan-Dragoş, Ciubotaru Gelu Nicolae, Lionte Ionuţ, Marin Iulian Valentin, Marinel Alexandru, Grădinaru Alexandru-Florin şi Chiriac Leonte, direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.221alin.4 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului Nicolae Dragoş că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului Nicolae Dragoş, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, organelor de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi organelor de frontieră. 11.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul SELEST ?TEFAN – ADRIAN, În temeiul art. 242 alin.2 C.proc.pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul SELEST ?TEFAN – ADRIAN de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul SELEST ?TEFAN – ADRIAN prin încheierea nr. 53 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în Cameră Consiliu la data de 22.06.2018, în dosarul penal nr. 13274/281/2018 şi rămasă definitivă prin încheierea nr. 285 pronunţată de Tribunalul Prahova în Cameră Consiliu la data de 26.06.2018, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile ( până la 15.12.2018 inclusiv) . Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpatului, locului de deţinere al inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. 12. .În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul CIOBOTARU GELU – NICOLAE, prin încheierea din data de 26.09.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în dosarul penal nr. 17183/281/2018/a1.4 . Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul CIOBOTARU GELU – NICOLAE, prin încheierea din data de 26.09.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în dosarul penal nr. 17183/281/2018/a1.4, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile ( până la 14.01.2019 inclusiv). În temeiul art. 215 alin.1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul CIOBOTARU GELU – NICOLAE trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, c) să se prezinte la unitatea de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de IPJ Constan?a - Biroul de Supravegheri Judiciare sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin.2 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul CIOBOTARU GELU – NICOLAE trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu ia legătura cu ceilal?i coinculpaţi. -sa nu ia legătura cu martorii din prezenta cauză. Atrage atenţia inculpatului CIOBOTARU GELU – NICOLAE că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura va fi comunicată I.P.J. Constan?a - Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Poliţiei de Frontieră. 13.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul GRĂDINARU ALEXANDRU FLORIN, prin încheierea din data de 26.09.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în dosarul penal nr. 17183/281/2018/a1.4 . Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul GRĂDINARU ALEXANDRU FLORIN prin încheierea din data de 26.09.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în dosarul penal nr. 17183/281/2018/a1.4, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile ( până la 14.01.2019 inclusiv). În temeiul art. 215 alin.1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul GRĂDINARU ALEXANDRU FLORIN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, c) să se prezinte la unitatea de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de IPJ Constan?a - Biroul de Supravegheri Judiciare sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin.2 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul GRĂDINARU ALEXANDRU FLORIN trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu ia legătura cu ceilal?i coinculpaţi. -sa nu ia legătura cu martorii din prezenta cauză. Atrage atenţia inculpatului GRĂDINARU ALEXANDRU FLORIN că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura va fi comunicată I.P.J. Constan?a - Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Poliţiei de Frontieră. 14.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul MARINEL ALEXANDRU, Menţine măsura controlului luată faţă de inculpatul MARINEL ALEXANDRU, prin încheierea nr. 410 pronunţată de Tribunalul Prahova în Cameră Consiliu la data de 11.09.2018, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile ( până la 14.01.2019 inclusiv). În baza art.348 alin.1 rap. la art.242 alin.2 Cod proc. penală rap. la art.202 alin.4 lit.b Cod proc. penală, înlocuieşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul MARINEL ALEXANDRU, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data de 11.09.2018 până la data de 09.11.2018 inclusiv. În baza art. 215 alin.1 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul MARINEL ALEXANDRU are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezente la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin.2 Cod proc. penală, pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi şi nici cu martorii indicaţi în dispozitivul rechizitoriului, respectiv Stoichiţă Ileana, But Marius Vali, Cionea Mircea Iuliu, Stoian Delia Elena, Stoian Daniel, Oprea Dorel, Bărbulescu Alina, Lefter Georgeta, Chelaru Andreea Flavia, Cociu Roxana Elena, Ovedenie Adrian Costel, Dan Alexandru, Popescu Eduard Ionuţ, Dragomir Margareta, Vâjâiac Cristian Valentin, Moise Niculina, Ion Ramona, Moise Ionel, Rece George şi Lungu Catilina, direct sau indirect, pe nicio cale. b) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară, sau a instanţei de judecată. În baza art. 215 alin.3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului Marinel Alexandru că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpaului Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, organelor de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte fiecare inculpat, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi organelor de frontieră. 15. În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul ?ERBAN ANDREI – VALENTIN,, prin încheierea nr. 410 pronunţată de Tribunalul Prahova în Cameră Consiliu la data de 11.09.2018, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile ( până la 14.01.2019 inclusiv). Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul ?ERBAN ANDREI – VALENTIN de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată în cursul dezbaterilor orale. În temeiul art. 215 alin.1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul ?ERBAN ANDREI – VALENTIN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, c) să se prezinte la unitatea de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de IPJ Constan?a - Biroul de Supravegheri Judiciare sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin.2 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul ?ERBAN ANDREI – VALENTIN trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu ia legătura cu ceilal?i coinculpaţi. -sa nu ia legătura cu martorii din prezenta cauză. Atrage atenţia inculpatului ?ERBAN ANDREI – VALENTIN că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura va fi comunicată I.P.J. Constan?a - Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Poliţiei de Frontieră. 16.În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul CURTI TANIOR, prin încheierea nr. 63 din data de 18.07.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în dosarul penal nr. 14048/281/2018 . Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul CURTI TANIOR prin încheierea nr., 63 din data de 18.07.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, în dosarul penal nr. 14048/281/2018, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile ( până la 14.01.2019 inclusiv) . Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul CURTI TANIOR de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată în cursul dezbaterilor orale. În baza art. 215 alin. 1 C.pr.pen., impune inculpatului CURTI TANIOR respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar: a) să se prezinte în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi direct sau indirect, pe nicio cale; d) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – I.P.J. Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, va impune inculpaţilor să respecte obligaţia de a nu părăsi limitele teritoriale ale României, decât cu încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului CURTI TANIOR că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C.pr.pen., desemnează ca organ însărcinat cu verificarea măsurilor şi obligaţiilor dispuse în executarea măsurii preventive a controlului judiciar I.P.J. Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare. Măsura dispusă va fi comunicată inculpatului, I.P.J. Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuiesc inculpaţii, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, Serviciului de Paşapoarte Prahova şi Poliţiei de Frontieră. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art 275 alin.2 C.proc.pen., obligă pe inculpaţii Nicolae Dragoş, Selest ?tefan – Adrian, Mihai ?tefan – Mircea şi Mirea Alexandru la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16.11.2018
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 16.11.2018