B**** M*****
Petent CondamnatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 2570 din data de 14.12.2018, pronunţată în dosarul nr. 17232/3/2018* de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în sensul că pe viitor va figura „În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal interzice persoanei condamnate B**** M***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.” iar nu „În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal interzice persoanei condamnate Ivan Ionuţ - Liviu ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.” cum din eroare s-a menţionat. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.01.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.01.2019În temeiul art. 585 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală admite cererea de modificare de pedepse, formulată de petentul condamnat B**** M*****( cu date ). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a ?i lit. b din Codul penal, aplicate condamnatului B**** M***** prin sentinţa penală nr. 74/12.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 883/08.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi repune pedepsele în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i lit. b din Codul penal pe o durată de 5 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 din Codul penal cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p.; - pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i lit. b din Codul penal pe o durată de 5 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p.; - spor de 1 an închisoare. Constată că infracţiunile pentru care B**** M***** a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i lit. b din Codul penal pe o durată de 5 ani şi la pedeapsa închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i lit. b din Codul penal pe o durată de 5 ani, prin sentin?a penală nr. 74/12.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 883/08.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti sunt concurente cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, prin sentin?a penală nr. 2949/13.11.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2017 şi cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i lit. b din Codul penal pe o durată de 3 ani, prin sentin?a penală nr. 1524/20.07.2017 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 498/02.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal aplică persoanei condamnate B**** M***** pedeapsa de 6 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca, în final, B**** M***** să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal interzice persoanei condamnate B**** M***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal interzice persoanei condamnate Ivan Ionuţ - Liviu ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 alin.1 din Codul penal deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii, arestării preventive ?i a executării pedepsei închisorii de la data de 09.05.2016 la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 4002/28.11.2017, emis în baza sentinţei penale nr. 2949/13.11.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare, nr. 141/08.06.2017, emis în baza sentinţei penale nr. 74/12.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 883/08.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 4392/02.04.2018, emis în baza sentinţei penale nr. 1524/20.07.2017 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 498/02.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti,urmând a se emite un nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 35 alin. 4 din Codul penal menţine măsurile de siguranţă dispuse prin sentinţa penală nr. 74/12.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 883/08.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa penală nr. 4392/02.04.2018, emis în baza sentinţei penale nr. 1524/20.07.2017 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 498/02.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art. 7 din Legea nr.76/2008 men?ine prelevarea de probe biologice de la B**** M***** în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în fond rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 de lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.12.2018.
Hotarare 2570/2018 din 14.12.2018Fixează termen în vederea pronunţării la data de 14.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2018Având în vedere lipsa apărătorului din oficiu, amână judecarea cauzei la data de 05.12.2018, ora 08:30.
Incheiere de sedinta din 21.11.2018