B*** C****** G*******
InculpatÎn temeiul 396 al.1, 2 C.p.p. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 335 alin. 1 C. pen., condamnă inculpatul B*** C****** G*******, cu antecedente penale, necăsătorit, studii 2 clase, fără ocupa?ie, fără loc muncă, recidivist, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Constată că infracţiunea din prezenta a fost săvârşită în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 4339/18.12.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.01.2015 în dosar nr. 10224/325/2014 al Judecătoriei Timişoara, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4339/18.12.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.01.2015 în dosar nr. 10224/325/2014 al Judecătoriei Timişoara şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 3 ani închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 71 Cod penal de la 1968, menţine pedeapsa accesorie stabilită prin sentinţa penală nr. 4339/18.12.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.01.2015 în dosar nr. 10224/325/2014 al Judecătoriei Timişoara, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal de la 1968, menţine pedeapsa complementară pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, stabilită prin sentinţa penală nr. 4339/18.12.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.01.2015 în dosar nr. 10224/325/2014 al Judecătoriei Timişoara, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce perioada reţinerii de 24 de ore de la data de 07.10.2011 la 08.10.2011. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 500 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.03.2019.
Hotarare 1027/2019 din 27.03.2019Amână pronun?area la data de 27.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2019Amână pronun?area la data de 13.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019Amână cauza la data de 26.02.2019.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Amână cauza la data de 29.01.2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Amână cauza la data de 11.12.2018.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018