Dosar 1732/325/2018 din 23.01.2018

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1732/325/2018
Data dosar:
23.01.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2018 la ora 12:00

    Complet: C20C
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect modificare acte constitutive formulată de către petenta ASOCIAŢIA CULTURALĂ KABAITAN. Potrivit actului adiţional nr. 1 la actul constitutiv atestat sub nr. 7/23.11.2017 şi actului adiţional nr. 1 la statut atestat sub nr. 5/23.11.2017, ambele de av. Paşcondea Ana din Baroul Timiş, s-a renunţat la funcţia de cenzor şi a fost ales consiliul director format din preşedinte – SZÜCSIK RAMONA, co-preşedinte – VĂLCĂNEANŢ ANAMARIA şi secretar – LASLAVIC TIMEA. Modificările astfel survenite vor fi înscrise în Registrul asociaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.01.2018.

    Hotararecameraconsiliu1012/2018 din 31.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD