T***** I***
IntimatÎn temeiul art. 239 şi art. 240 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite cererea formulată de Bundesamt fur Justiz. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare de 108,5 euro, din care suma de 80 euro reprezintă amendă (contravenţională), iar suma de 28,5 euro reprezentând cheltuieli judiciare, reprezentând condamnare pentru o „infracţiune” în sensul Legii nr. 302/2004 (aplicată pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice – conduită contrară normelor de trafic rutier) în sensul art. 239 alin. 1 pct. 33 din Legea nr. 302/2004, impusă printr-o decizia nr. de referinţă 32/6-03280287430/le din data de 109.10.2017, definitivă la data de 14.11.2017, dată de autorităţile germane, altele decât o instanţă, pedepsite potrivit legislaţiei statului emitent, intimatului TARITA (TĂRÎŢĂ) IOAN. În temeiul art. 243 din Legea nr. 302/2004, dispune executarea pedepsei pecuniare de 108,5 euro, reprezentând sancţiunea pecuniară aplicată pentru o infracţiune, impusă printr-o decizie definitivă în statul emitent, în echivalent în lei, conform cursului de schimb BNR leu – euro, la data pronunţării hotărârii, executare care se va face potrivit dispoziţiilor legii române privind recuperarea creanţelor fiscale, fără posibilitatea înlocuirii măsurii cu alte sancţiuni alternative, inclusiv pedepse cu închisoarea. În baza art. 247 din Legea nr. 302/2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris despre executarea hotărârii, după încheierea executării. În temeiul art. 246 alin.2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.07.2018.
Hotarare 3829/2018 din 25.07.2018