Dosar 1735/117/2018 din 24.04.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1735/117/2018
Data dosar:
24.04.2018
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul H****** C**** în contradictoriu cu pârâta SC XTRU SYSTEM Dispune înlocuirea sancţiunii disciplinare constând în ”desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă” aplicată prin decizia nr. 100/11.04.2018 emisă de pârâtă, cu sancţiunea ” reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%”. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă, ?inând seama de sanc?iunea discipinara a reducerii salariului de baza pe durata de 3 luni cu 10%. Respinge cererea privind plata daunelor morale. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 19.04.2019.

    Hotarare 970/2019 din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 12.04.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână pronunţarea

    amână pronun?area pentru data de 19.04.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2019
  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 11:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână pronunţarea

    amână pronun?area pentru data de 12.04.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 01.03.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    Prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Cluj nr. 2 din data de 22.02.2019 s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată în perioada 25.02.2019 – 01.03.2019, motiv pentru care se va acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2019
  • Sedinta din data de 15.02.2019 la ora 11:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 15.02.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    în vederea administrării probaţiunii

    Incheiere de sedinta din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    în vederea comunicării înscrisurilor

    Incheiere de sedinta din 23.11.2018
  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 8:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    în vederea citării pârâtei la adresa indicată

    Incheiere de sedinta din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 14.09.2018 la ora 8:00

    Complet: Complet 5 LM
  • Amână cauza

    PROBE.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD