H********* P***
Apelant ReclamantC*** T********** D* P***** G******
Apelant PârâtRespinge ca nefondat apelul reclamantului. Admite apelul pârâtei şi în consecinţă: Schimbă în tot hotărârea apelată, în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Hotarare 3584/2019 din 03.09.2019În temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea prezentei cauze, până la soluţionarea dosarului nr. 2313/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce are ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 1659/87/2017, cu termen de solu?ionare la 26 noiembrie 2018. Cu drept de recurs separat pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 noiembrie 2018.
Incheiere suspendare din 20.11.2018Recalifică calea de atac ca fiind apel. Vezi condica de apel.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018