P****** A******* M*******
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală admite cererea de contopire formulată de petentul P****** A******* M*******, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad, şi în consecinţă, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 237/10.07.2018 a Judecătoriei Caransebeş, pronunţată în dosar nr. 408/208/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 907/A/17.09.2018 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b), c) şi d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea prevederilor art. 375 şi 396 alineat 10 Cod procedură penală; - 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1154 din 1 noiembrie 2017 în dosar nr. 2461/221/2017 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare; Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni şi 211 (douăsuteunsprezece) zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 667/06.06.2018 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosar nr. 7099/221/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 846/A/14.11.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, în pedepsele componente de: - 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b), c) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) Cod penal; - 2 (doi) ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1154 din 1 noiembrie 2017 în dosar nr. 2461/221/2017 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare; - 2 (doi) ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1154 din 1 noiembrie 2017 în dosar nr. 2461/221/2017 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare; - Restul de 842 (optsutepatruzecişidouă) zile rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni aplicată prin sentinţa penală nr. 177/31.03.2015 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 4992/278/2014, definitivă prin neapelare; - Repune în individualitate sporul de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. 1 Cod penal constată anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1154 din 1 noiembrie 2017 în dosar nr. 2461/221/2017 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 667/06.06.2018 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosar nr. 7099/221/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 846/A/14.11.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b), c) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) Cod penal cu cele două pedepse de câte 2 (doi) ani închisoare dispuse prin sentinţa penală nr. 1154 din 1 noiembrie 2017 în dosar nr. 2461/221/2017 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare, în pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, rezultând o pedeapsă intermediară de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. 2 Cod penal, adaugă la pedeapsa intermediară aplicată anterior de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 237/10.07.2018 a Judecătoriei Caransebeş, pronunţată în dosar nr. 408/208/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 907/A/17.09.2018 a Curţii de Apel Timişoara pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b), c) şi d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea prevederilor art. 375 şi 396 alineat 10 Cod procedură penală, rezultând o nouă pedeapsă intermediară de: 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 4 şi alin. 2 lit. b) Cod penal majorează pedeapsa intermediară aplicată anterior, cu 211 (douăsuteunsprezece) zile închisoare, condamnatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de: 4 (patru) ani, 8 (opt) luni şi 211 (douăsuteunsprezece) zile închisoare. În temeiul art. 72 Cod Penal deduce din pedeapsa principală aplicată durata reţinerii, arestului preventiv şi perioada deja executată de la data de 13.01.2018 la zi. Anulează mandatele de executare ale pedepsei cu numerele: 282 din 17.09.2018 al Judecătoriei Caransebeş, emis în dosarul nr. 408/208/2018 şi nr. 1222/2018 din 14.11.2018 al Judecătoriei Deva, emis în dosarul nr. 7099/221/2017 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 130 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2019.
Hotarare 174/2019 din 30.01.2019Amână pronun?area la data de 30.01.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.01.2019Stabileşte termen de pronunţare la data de 16.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2019T: 9.01.2019 - pentru solicitarea cazierului judiciar şi a hotărârilor de condamnare
Incheiere de sedinta din 12.12.2018