M**** V*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea precizată în parte. Dispune anularea deciziei nr.278683/15.02.2018 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie anticipată parţială, prin care la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului să valorifice stagiului realizat în grupa a II-a de muncă pe perioada 16.01.1979 – 21.09.1981 menţionat în adeverinţa nr.2061/17.11.2014 eliberată de SC LAFARGE CIMENT SA şi să valorifice şi veniturile suplimentare reprezentând spor vn, ore noapte, cond. spec., decret, prime, maj. Retr., menţionate în Certificatul nr. R 14-66/01.09.2014 eliberată de S.C. Archivum SRL, începând cu data 27.12.2017. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi de pensie, începând cu data de 01.01.2018 până la data plăţii efective. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând parte din onorariu de avocat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 26.11.2018.
Hotarare 8678/2018 din 26.11.2018Amână pronunţarea la 26.11.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2018Amână pronunţarea la 16.11.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2018Pentru îndeplinirea unor obligaţii.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018în vederea depunerii de înscrisuri de către contestator
Incheiere de sedinta din 19.07.2018