V**** M****
Apelant ReclamantB***** R*****
Intimat PârâtC******* L***** D* F*** F****** D******
Intimat PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de apelantul V**** M**** împotriva sentin?ei civile nr. 6134/2017 pronun?ată de Judecătoria Piteşti, ca neîntemeiat. Definitivă. Pronun?ată azi, 29 martie 2019, prin punerea la dispozi?ia păr?ilor a solu?iei prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1594/2019 din 29.03.2019Amână pronunţarea în data de 29.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.03.2019, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2019Reia dispoziţia de emitere a adresei către Comisia Locală de fond funciar Drăganu cu acelaşi conţinut de la fila 55 dosar, în plus cu menţiunea că urmează a se face aplicabilitatea disp. art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) C.proc.civ. pentru reprezentantul instituţiei – preşedintele comisiei locale, în ipoteza în care acesta nu se conformează dispoziţiilor tribunalului. Reia dispoziţia de emitere a adresei către Comisia Locală de fond funciar Cotmeana, com. Cotmeana cu acelaşi conţinut de la fila 56 dosar, în plus cu menţiunea că urmează a se face aplicabilitatea disp. art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) C.proc.civ. pentru reprezentantul instituţiei – preşedintele comisiei locale, în ipoteza în care acesta nu se conformează dispoziţiilor tribunalului. Amână judecarea cauzei la data de 22 martie 2019, ora 09:00, sala 6, pentru când se reia procedura de citare cu intimaţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Va emite adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Drăganu si Comisia Locală de Fond Funciar Cotmeana pentru a comunica dacă terenul pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 3450/23.06.2003 are acelasi amplasament cu terenul cu privire la care a fost pronuntată sentinta civilă nr. 9611/13.10.2014 de către Judecătoria Pitesti în dosarul nr. 3001/280/2013. Amână judecarea cauzei si acordă termen la data de 07.12.2018. Pronunţată în sedintă publică, azi 22 Iunie 2018, la Tribunalul Arges - Sectia Civilă.
Incheiere de sedinta din 22.06.2018