S********* M**** C** S**
ReclamantC***** C* F****************** F******** (***
PârâtS********* O*** S**
PârâtRespinge acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamanta S********* M**** C** S**, faţă de pârâta Cazacu C. Fanel – Întreprindere Familială, privind plata daunelor reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pentru perioada 15 august 2015 – 19 octombrie 2017, ca nefondată. Ia act că prin Încheierea din 8 mai 2019 instanţa a admis excepţia prescripţiei pentru perioada 26 ianuarie 2015 – 14 august 2015. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S********* O*** S** şi pe cale de consecinţă, respinge acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamanta S********* M**** C** S**, aşa cum a fost modificată, faţă de pârâta S********* O*** S**, ca prescrisă. Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei Cazacu C. Fanel – Întreprindere Familială, suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi pârâtei S********* O*** S** suma de 4000 lei, cu acelaşi titlu. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată la data de 03 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 903/2019 din 03.10.2019Amână pronunţarea la data 3 octombrie 2019. Pronun?ată la data de 18 septembrie 2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2019la 18 septembrie 2019, în vederea citării martorei.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019la 26 iunie 20129, în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019la 8 mai 2018, pentru a se lua la cunoştimţă de îmntâmpinare şi a se depune la dosar originalul împuternicirii avocaţiale.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019la 13 martie 2019, pentru a se comunicare cererea de modificare a acţiunii.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019