D******** P**** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi alin. 2 C.pr. pen. condamnă pe inculpatul, D.P.C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice, faptă prevăzută de art. 337 C.p. În baza art. 67 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule. În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului, D.P.C., pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul, D.P.C., va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei com. Ţiţeşti ori în cadrul Primăriei mun. Piteşti. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.12.2018.
Hotarare 1760/2018 din 13.12.2018În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 13.12.2018. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publica din data de 29.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2018În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 29.11.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018Ia act de faptul ca a fost reziliat contractul pe asistenta juridica încheiat intre inculpat si av. Tudose Cicerone. Încuviinţează cererea de lipsa de apărare formulata de inculpat si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate acestuia sa îşi angajeze un alt aparator, cu precizarea ca se acorda un singur termen atât pentru angajarea apărătorului, cat si pentru ca acesta sa îşi pregătească apărarea. Se citează martorii din rechizitoriu care nu s-au prezentat la acest termen cu mandate de aducere. Amână judecarea cauzei la 15.11.2018. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Ia act de renunţarea inculpatului la audierea martorilor Grigore Mihai Ion si Pitoiu Adrian. Se citeaza martorii din rechizitoriu Radu Niculina Elena, Dobroaia Gheorghe si Beja Corina Adriana, in a căror audiere se stăruie, la adresele de domiciliu. Amână judecarea cauzei la 11.10.2018. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Încuviinţează cererea formulata de aparatorul inculpatului si acorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorilor din rechizitoriu. Se citează aceştia cu mandate de aducere. Amână judecarea cauzei la 06.09.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018Ia act de faptul ca inculpatul nu solicita aplicarea procedurii simplificate prev.de art.375 C.p.p., menţine declaraţia data in faza de urmărire penala, se prevalează de dreptul la tăcere in fata instantei, nu doreşte sa dea o alta declaraţie si ca in situaţia in care va fi gasit vinovat este de acord sa presteze munca gratuita in folosul comunităţii. Încuviinţează pentru inculpat probele cu înscrisuri in circumstantiere si testimoniala cu martorii din rechizitoriu, ale căror depoziţii le contesta sub aspectul temeiniciei, pentru a da posibilitate apărătorului inculpatului sa participe in mod nemijlocit la audierea acestora. Încuviinţează proba cu înscrisurile de la dosar solicitata de reprezentantul Parchetului. Se concepteaza si citează primii doi martori din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la 14.06.2018. Cu apel odata cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 10.05.2018