I********* S* S*** L********* J******* A* S* R***** S*** S**
ReclamantT**** M****
PârâtSC NR.654 Admite acţiunea promovată de lichidatorul judiciar I SM SRPL, în contradictoriu cu pârâta T M, şi în consecinţă: Obligă pârâta T M să suporte cu averea proprie pasivul societăţii insolvente SC R S SRL, până la concurenţa sumei de 290.296,66 lei. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 06.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 654/2019 din 06.05.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 06.05.2019, iar potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2019pentru a se cita pârâta cu menţiunea de a se prezenta în instanţă „personal la interogatoriu”, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod procedură civilă, în caz de neprezentare şi pentru a se cita pârâta prin BPI se va amâna soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 25.03.2019se va cita pârâta cu menţiunea personal la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 28.01.2019procedură viciată cu pârâta - se va repeta procedura de citare, cu menţiunea să depună întâmpinare
Incheiere de sedinta din 19.11.2018