C*** D****
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtB**** M****
IntervenientAdmite cererea exercitată de reclamantul C*** D**** în contradictoriu cu pârâta SC E****** R****** A******** R********** S*, şi intervenientul forţat B**** M****, având ca obiect completarea dispozitivului sentinţei civile nr.6277/15.12.2017 pronunţată în dosarul nr. 1758/55/2016 al judecătoriei Arad. Completează alineatul al doilea al dispozitivului sentinţei civile nr.6277/15.12.2017 pronunţată în dosarul nr. 1758/55/2016 al judecătoriei Arad în sensul menţionării datei de la care urmează să se perceapă penalităţile. Astfel, alineatul al doilea al dispozitivului va avea următorul conţinut: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10.519,12 lei fără TVA cu titlu de pretenţii reprezentând indemnizaţie de despăgubire, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate asupra sumei de10.519,12 lei fără TVA începând cu a unsprezecea zi ulterioară rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea efectivă a debitului principal.Fără cheltuieli de judecată . Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Arad.Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 09.03.2018.
Hotarare completaredispozitiv 1142/2018 din 09.03.2018