O**** V***** N******
ReclamantS********* B**** R****** B***
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantul O**** V***** N******, în contradictoriu cu pârâta Sindicatul Bosch din cadrul S.C. Bosch Rexroth S.R.L. Blaj. Admite, în parte, acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă Sindicatul Bosch din cadrul S.C. Bosch Rexroth S.R.L. Blaj, în contradictoriu cu reclamantul-pârât O**** V***** N****** şi, în consecinţă. Obligă reclamantul-pârât O**** V***** N****** la plata către pârâta-reclamantă Sindicatul Bosch din cadrul S.C. Bosch Rexroth S.R.L. Blaj, a sumei de 54.494 lei, cu titlu de prejudiciu material, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data înregistrării cererii reconvenţionale ( 20.11.2018) şi până la data plăţii integrale. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect restituirea actelor aparţinând sindicatului. Obligă reclamantul-pârât O**** V***** N****** la plata către pârâta-reclamantă Sindicatul Bosch din cadrul S.C. Bosch Rexroth S.R.L. Blaj, a sumei de 7795 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, de la data comunicării prezentei hotărâri, în termen de 10 zile. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Blaj. Pronun?ată astăzi, 31.03.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Hotarare 151/2022 din 31.03.2022amână pronunţarea la data de 31.03.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022amână pronunţarea cauzei la data de 24.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022acordă termen la data de 09.03.2022 ora 12:00m pentru discutarea fondului.
Incheiere de sedinta din 12.01.2022în vederea respectării principiului continuitătii completului de judecată si a nemijlocirii, acorda termen la data de 12.01.2022 ora 14:00
Incheiere de sedinta din 10.11.2021Amână cauza la data de 10.11.2021, ora 14:00, pentru a da posibilitatea apărătorului pârâtului să depună la dosar precizare în scris
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Pentru a se pune în discuţie înscrisurile depuse la termenul anterior, acordă termen la data de 22.09.2021, ora 14,00.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021pentru a da posibilitatea părţilor de a lua cunostinta de continutul raportului de expertiza, acordă termen la data de 19.05.2021 ora 13:00
Incheiere de sedinta din 24.03.2021pentru ca domnul expert să răspundă obiec?iunilor astfel cum au fost încuviinţate de instanţă, acordă termen la data de 24.03.2021 ora 14:00
Incheiere de sedinta din 27.01.2021în vederea administrării probei testimoniale şi pentru ca instanţa să se pronunţe prin încheierea asupra obiec?iunilor formulate de pârâtă, acordă termen la data de 27.01.2021 ora 14:30
Incheiere de sedinta din 11.11.2020pentru a da posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi pentru a fi audiat martorul Moldovan, acordă termen la data de 11.11.2020 ora 14.00
Incheiere de sedinta din 09.09.2020pentru a se reveni cu adresă la expert cu solicitarea de a răspunde obiec?iunilor formulate şi încuviinţate de instanţă, pentru ca reclamantul să facă dovada achitării în contul expertului a sumei de 600 lei, sub sanc?iunea suspendării, acordă termen la data de 9.09.2020 ora 14:30
Incheiere de sedinta din 03.06.2020preschimbat termenul la data de 3.06.2020
Incheiere de sedinta din 08.04.2020Având în vedere măsurile luate prin Hotărârea Adunării Generale al Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Blaj nr.7 din 16.03.2020, măsuri stabilite pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID 19, se dispune preschimbarea termenul de judecată din data de 8.04.2020 la data de 3.06.2020. Se dispune citarea tuturor părţilor, după caz pe poştă, TDS şi/sau prin notă telefonică.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020pentru administrarea în continuare a probei testimoniale şi pentru ca apărătorii părţilor să se conformeze dispoziţiilor instanţei, acordă termen la data de 8.04.2020
Incheiere de sedinta din 22.01.2020amână cauza la 22.01.2020 pentru studiul raportului de expertiză şi pentru audierea martorului Iliescu Claudian
Incheiere de sedinta din 20.11.2019amână cauza la 20.11.2019, ora 9,30 pentru administrarea în continuare a probatoriului încuviinţat în cauză şi pentru comunicarea relaţiilor solicitate prin adresă de la Bosch
Incheiere de sedinta din 18.09.2019amână cauza la 18.09.2019, ora 9,30 pentru efectuarea rasportului de expertiză dispus în cauză şi pentru administrarea în continuare a probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 12.06.2019în vederea administrării probelor solicitate de părţi şi încuviinţate de instanţă, acordă termen la data de 12.06.2019
Incheiere de sedinta din 08.05.2019în vederea administrării probelor solicitate de părţi şi încuviinţate de instanţă, acordă termen la data de 8.05.2019
Incheiere de sedinta din 27.03.2019având în vedere imposibilitatea de prezentare a apărătorului pârâtei, acordă termen la data de 27.03.2019
Incheiere de sedinta din 13.02.2019