P******** V*****
InculpatÎn baza art.207 al.7 Cpp rap. la art. 211 Cpp, art.214 Cpp menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul P******** V*****, sub aspectul săvârşirii a infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 233 alin. 1 C.pen, dispusă prin Ordonanţa Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sector 6 nr. 6620/P/2018 din 26.08.2018. În temeiul art. 82 alin. 1 din Legea nr. 253/2013 stabileşte organ de supraveghere Secţia 24 Poliţie. Pe timpul cât se află sub control judiciar, conform art. 215 alin. 1 Cod proc. penală, inculpatul P******** V*****, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a. să se prezinte la organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b. să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c. să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sector 1, conform programului întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat; În temeiul art. 215 alin. 2 C.proc.pen, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a. să nu părăsească teritorilul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; b.să nu se apropie de persoana vătămată Ilie Mădălina Andeea, de martorii Ionescu Cristian, Georgescu Gheorghe, Ungureanu Ion şi Amarandei Mihai, respectiv să nu comunice cu aceştia în mod direct sau indirect, pe nici o cale; c. să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen, atrage atenţia inculpatului P******** V***** că în situaţia în care încalcă cu rea-credinţă obligaţiile ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar la data de 8.01.2019, completul 2 Cameră Preliminară, ora 09:00. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu privire la măsura controlului judiciar. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20.11.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2018