D**** D**** G*******
Recurent ReclamantS******** F***** C******
Intimat PârâtM** - A*** - D******* G******* R******** A F********* P****** B*****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul D**** D**** G******* împotriva sentinţei nr. 775/CAF/din 26.10.2018 a Tribunalului Alba, Secţia a –II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă. Casează în tot sentinţa atacată şi rejudecând: Admite ca întemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D**** D**** G******* în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Serviciul Fiscal Câmpeni. Anulează decizia nr. 24728 din 28.12.2017 emisă de Serviciul Orăşenesc Câmpeni în dosar de executare nr. D26 precum şi decizia nr. 3181 din 19.04.2018 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. Definitivă. Pronunţată în data de 4 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 376/2019 din 04.04.2019Amânat pronunţarea cauzei la data de 04.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2019