M******* A******
InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 17/19 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.A. şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mun. Gherla, jud. Cluj sau în cadrul Primăriei comunei Iclod, jud. Cluj, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală constată încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul M.A.. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2018.
Hotarare 527/2018 din 23.04.2018