G****** T************
Pârât reclamantU**** T******
Reclamant pârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea principală. Respinge cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantului – pârât privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. Ia act că pârâtul – reclamant a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 20.11.2019.
Hotarare 1437/2019 din 20.11.2019Amână pronunţarea la data de 20.11.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 15.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2019. Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului.
Incheiere de sedinta din 18.10.2019Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2019, având în vedere lipsa martorului Lazăr Ion şi pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.09.2019Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2019, în vederea administrării probelor încuviinţate părţilor.
Incheiere de sedinta din 31.05.2019Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2019. Încuviinţeată cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului - pârât.
Incheiere de sedinta din 05.04.2019Acordă termen cauzei pentru a se timbra cererea reconvenţională. . Pronunţată în şedinţă publică, la 22.02.2019.
Incheiere de sedinta din 22.02.2019