D***** A*** T******
ReclamantR* A************ Z**** L***** C******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta D***** A*** T******, în contradictoriu cu pârâta R.A Administraţia Zonei Libere Curtici- Arad, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 36/1.07.2018 privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce revin reclamantei, ca nelegală. Obligă pârâta la repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate raportat la locul muncii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu cheltuielile efectuate pentru deplasările efectuate între Arad- Curtici începând cu data de 16.07.2018 şi pentru viitor până la reintegrarea reclamantei la locul de muncă anterior, în cuantum de 50 lei pe zi lucrătoare. Fără cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 08.10.2018.
Hotarare 767/2018 din 08.10.2018Termen 08.10.2018 - pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 24.09.2018