T****** V*****
Reclamant prin av Ionaş SînzianaB****** I***** L****
PârâtN**** C****** I******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul T****** V*****. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 12 februarie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.02.2020Admite acţiunea în parte, având ca obiect partaj judiciar, privind pe reclamantul T****** V*****, în contradictoriu cu pârâţii B****** I***** L**** şi N**** C****** I******. Constată că la data de 27.11.2008 s-a deschis succesiunea după defuncta Găină Maria, cu ultimul domiciliu în com. Horodniceni, jud. Suceava. Masa succesorală rămasă după defuncta Găină Maria cuprinde următoarele suprafeţe de teren: - teren arabil în suprafaţa de 7400 mp situat în extravilanul com. Horodniceni, sat Boteşti jud. Suceava, la locul numit „La Brazda”, între vecinii: Boaca Petru, Drum exploatare, Lazar G, Afloarei Zenovia, evidenţiată în titlul de proprietate nr. 1334/19.05.1995, în valoare de 6600 lei; - teren arabil în suprafaţa de 1400 mp situat în extravilanul com. Horodniceni, sat Boteşti jud. Suceava, la locul numit „La Punte”, între vecinii: Todirut Gheorghe, Parau, Lazar P si Boaca Anica, evidenţiata în titlul de proprietate nr. 1334/19.05.1995, în valoare de 1260 lei; - teren arabil în suprafaţa de 10.800 mp situat în extravilanul com. Horodniceni, sat Boteşti jud Suceava, la locul numit „Fasoliste”, între vecinii: Drum Exploatare, Vlase Marina, Drum exploatare si Miron Mircea, evidenţiata în titlul de proprietate nr. 1334/19.05.1995, în valoare de 9720 lei; - teren fânete în suprafaţa de 2200 mp situat în extravilanul com. Horodniceni, sat Boteşti jud. Suceava, la locul numit „La Punte”, între vecinii: Todirut Gheorghe, Parau, Lazar P si Boaca Anica, evidenţiata în titlul de proprietate nr. 1334/19.05.1995, în valoare de 1540 lei; - teren fâneţe în suprafaţa de 5000 mp situat în extravilanul com. Horodniceni, sat Boteşti jud. Suceava, la locul numit „Coasta Mihaiesti”, între: Limita Ogoare, Cucos Mihai, Hotar si Bondar Vasile, evidenţiata în titlul de proprietate nr. 1334/19.05.1995, în valoare de 6600 lei; Moştenitor acceptant al succesiunii defunctei este reclamantul T****** V*****, în calitate de nepot după fratele postdecedat Todiruţ Gheorghe, cu o cotă de 1/1. Constată că pârâţii B****** I***** L**** şi N**** C****** I******, nepoţi după sora predecedată Barabas Magdalena, sunt străini de succesiune prin neacceptare, conform prev. art. 700 Cod civil. Dispune atribuirea bunurilor succesorale mai sus indicate în lotul reclamantului. Obligă reclamantul să restituie statului suma de 1134 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, conform încheierii din data de 19.06.2018. Respinge cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 4 iulie 2019.
Hotarare 1142/2019 din 04.07.2019Amână pronun?area la data de 04.07.2019. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, azi 20.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2019Având în vedere procesul-verbal întocmit la data de 5 aprilie 2019, prin care s-a repartizat în sistem ciclic dosarul ca urmare a desfiinţării completului de judecată, s-a dispus acordarea unui termen de judecată la completul de judecată C4
Incheiere de sedinta din 12.04.2019Amână judecarea cererii la data de 12 aprilie 2019, pentru lipsă procedură. Pronunţată în şedinţă publică din data de 13 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Amână judecarea cauzei la data de 13 februarie 2019, pentru administrare probe. Pronunţată în şedinţa publică din 1 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 01.11.2018Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul T****** V*****. Dispune acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1134 lei, stabilită în dosarul nr. 1260/227/2018 al Judecătoriei Fălticeni. Atrage atenţia asupra disp. art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 19 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018