C***** B***** I***
Intimat SuspectÎn temeiul art. 318 al. 14 şi 15 Cod de Procedură Penală admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Cluj privind confirmarea soluţiei de renunţare la urmărire penală emisă prin Ordonanţa acestui Parchet, la data de 25.04.2018, în dosarul de urmărire penală nr. 211 D/P/2017, şi în consecinţă: Constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei emisă la data de 25.04.2018 sub nr. 211 D/P/2017, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în cauza privind pe suspectul C. B. I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 al. 1 din L. 194/2011. În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 24 mai 2018.
Incheierefinalacameraconsiliu340/2018 din 24.05.2018