S*** D******** S*****
DebitorB************ S****** G******* S*** (*******
CreditorC**** M****** A***
CreditorR******** I****
LichidatorA**** I***** S***
LichidatorSC NR.80 În baza art. 406 Cod procedură civilă se ia act de renunţarea la judecata contestaţiei promovată de creditoarea AJFP MM, împotriva raportului final întocmit de administratorul judiciar A I SPRL. Admite cererea formulată de administratorul judiciar A I SPRL, şi în consecinţă: În baza art. 178 din Legea 85/2014, dispune închiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC D SRL şi reinserţia debitoarei SC D SRL în activitatea economică. În baza art. 180 din Legea nr. 85/2014 descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură. În baza art. 179 din Legea nr. 85/2014 dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 03.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 80/2020 din 03.02.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 03.02.2020, iar potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2020se vor cita creditorii potrivit Codului de procedură civilă şi prin BPI
Incheiere de sedinta din 06.01.2020ÎNCH. fără nr. Admite în parte cererea formulată de R IPURL, şi în consecinţă: Dispune plata sumei de 4.467,09 lei din averea debitoarei SC D SRL, în favoarea fostului administrator judiciar provizoriu R IPURL (fost CII A A), din care suma de 4.166,66 lei reprezintă onorariu iar suma de 300,43 lei reprezintă cheltuieli cu procedura. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 25.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 25.11.2019Amână pronunţarea asupra cererii formulată de către R******** I**** la data de 25.11.2019, iar potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Termen de continuare a procedruii 06.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2019se vor cita creditorii şi fostul administrator judiciar atât prin BPI cât şi potrivit Codului de procedură civilă
Incheiere de sedinta din 28.10.2019se vor cita creditorii atât prin BPI cât şi potrivit Codului de procedură civilă
Incheiere de sedinta din 23.09.2019se vor cita creditorii atât prin BPI cât şi potrivit Codului de procedură civilă
Incheiere de sedinta din 24.06.2019lipsă de procedură cu Maxim Ilie
Incheiere de sedinta din 22.04.2019se va cita creditorul Maxim Ilie potrivit codului de procedură civilă şi prin BPI
Incheiere de sedinta din 25.02.2019pentru soluţionarea apelului
Incheiere de sedinta din 07.01.2019ÎNCH.fără nr. Respinge cererea de desemnare a comitetului creditorilor formulată de administratorul special C V M. Cu drept de Apel în termen de 7 zile de la comunicare hotărârii realizată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 03.12.2018.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018pentru a se cita administratorul judiciar Reoinsolv
Incheiere de sedinta din 26.11.2018BRD pentru soluţionarea dosarelor asociate
Incheiere de sedinta din 19.11.2018pentru soluţionarea dosarelor asociate
Incheiere de sedinta din 03.09.2018SC 972 Admite în parte cererea formulată de creditoarea BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) şi admite cererea creditoarei CORUI MIHELA ANCA, împotriva debitoarei SC DENIMARCO SRL. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitoarei SC DENIMARCO SRL. În cazul în care debitorul nu depune, în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosar, o declaraţie prin care să-şi manifeste intenţia de reorganizare, în temeiul art. 85 alin, 1 raportat la art. 74 şi art. 67 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2014, urmează a opera ridicarea de drept a dreptului de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administrat bunurile din avere şi de a dispune de acestea, situaţie în care conducerea integrală a activităţii debitorului revine administratorului judiciar. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi art. 169 alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limita: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 09.07.2018; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 08.08.2018; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 03.09.2018; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 13.08.2018, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe Cabinetul Individual de Insolvenţă ANDRIŞAN ADRIAN, cu care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu exercitarea atribuţiilor de supraveghere a activităţii debitorului în conformitate cu art. 5 pct. 66 şi ari. 87 din Legea nr. 85/2014 până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului, cu un onorariu lunar de 500 lei. În temeiul art. 71, alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de ari. 100, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1, lit. c, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la ari. 92 alin 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancara din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Ordonanţa de Urgentă nr. 91/2013. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la data de 03.09.2018, NCPC Complet specializat falimente nr. 1 - sala 78, orele 8,30. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 29.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 972/2018 din 29.05.2018Amână pronunţarea la 29.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2018în vederea achitării onorariului curatorului special desemnat în cauză pentru reprezentarea intereselor debitoarei
Incheiere de sedinta din 23.04.2018pt. comunicarea concluziilor scrise depuse de creditoarea C**** M****** A*** cu debitoarea prin asociat principal CVM Ivest LTL la sediul ales din Baia Mare, prin agentul procedural al instanţei iar debitoarea va fi citată şi la sediu social
Incheiere de sedinta din 16.04.2018se vor comunica notele depuse de către debitoarei cu creditoarea
Incheiere de sedinta din 19.03.2018