D******* G******* D* P****** A M*********** B******** B****** R****** P****** I****** B********
IntimatS****** P*** M******
PârâtAdmite excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Focşani invocată de intimat prin întâmpinare. Dispune declinarea competenţei de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de petentul STĂNILĂ PAUL MIHĂIŢĂ în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI FOCŞANI în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 24.07.2020.
Hotarare 3825/2020 din 24.07.2020Amână pronunţarea la data de 24.07.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, 07.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020În temeiul art.43 alin.2 din Anexa nr.1 din Decretul Preşedintelui României nr.195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României partea I, nr.212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, începând cu data de 16.03.2020, până la încetarea stării de urgenţă, potrivit art.43 alin.3 din Anexa nr.1 din acelaşi Decret al Preşedintelui României. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.04.2020.
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de petentul STĂNILĂ PAUL MIHĂIŢĂ în contradictoriu cu intimatul IPJ VRANCEA. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, care se depune la Judecătoria Foc?ani. În temeiul prevederilor art. 402 raportate la cele ale art. 396 alin. (2) C.proc.civ. pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 06.03.2019.
Incheiereanularecerere din 06.03.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 06.03.2019 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2019