S* S***** H*** S**
DebitorÎn temeiul art.174 alin.1 din Legea nr.85/2014 dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SECOND HOPE S.R.L. Dispune notificarea prezentei hotărâri direcţiei regionale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din lege, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune plata către lichidatorul judiciar CII TUDOR CATALIN GEORGE a sumei de 3500 lei reprezentând onorariu lichidator şi suma de 223 lei cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art.39 alin.4 din lege. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolventă, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.07.2020.
Hotarare 2323/2020 din 16.07.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă
Rezolutie din 07.05.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, va amâna cauza şi va acorda termen
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Pentru soluţionarea definitivă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Pentru soluţionarea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 16.05.2019În temeiul art. 145, alin. (1), lit. D raportat la art. 97, alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului Second Hope SRL. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Dispune întocmirea şi predarea de către administratorul judiciar sau de administratorul special, după caz, către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror alte tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii.. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzut la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 18.03.2019; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora – 17.04.2019; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 7 zile de la publicarea tabelului suplimentar în Buletinul procedurilor de insolvenţă; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 17.05.2019. Desemnează lichidator judiciar pe CII TUDOR CATALIN GEORGE, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. În temeiul art. 146, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99, alin. (3) din aceiaşi lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145, alin. (2), lit. e), debitorului şi oficiului registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59, alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 16.05.2019. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribun Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.01.2019.
Hotarare intermediara 539/2019 din 31.01.2019Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Admite cererea formulată de debitorul S.C. SECOND HOPE S.R.L. pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei. În temeiul art.65 alin.1, art.71 din Legea nr.85/2014 deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 16.07.2018. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 06.08.2018 Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 31.08.2018 Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 13.08.2018. În temeiul art.73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe C.I.I. Tudor Catalin George care va îndeplini atributiile prevazute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 11.10.2018. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 31.05.2018.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018