C******* S*****
ReclamantF*** G** S***** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta COMANDOR SRL, în contradictoriu cu pârâta F*** G** S***** S**. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1326 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate. Obliga pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 856,95 lei calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data de 09.07.2018. Dispune obligarea în continuare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra debitului restant în cuantum de 1.326 lei, începând cu data de 10.07.2018 şi până la achitarea acestuia. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.105,73 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de purtarea prezentului proces. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată, azi 03.10.2018, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10983/2018 din 03.10.2018Amână pronunţarea la data de 03.10.2018, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018