F**** F* D****** L*******
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a C.p.p. şi art.480 al.4 C.p.p., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu inculpata FALCĂ DANIELA – LUMINIŢA cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p., obiect al cauzei penale nr. 2518/P/2016. În baza art. 335 alin. 1 C.p. stabileşte pentru inculpată pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută si pedepsită de art. 335 alin. 1 C.p. În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arges, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. dispune inculpatei să execute obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Dâmbovicioara, judeţul Argeş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse prin prezenta. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obliga inculpata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, Minciunescu Elena, în sumă de 230 lei, se va achita anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.06.2018.
Hotarare 132/2018 din 11.06.2018Citează inculpata. Emite mandat de aducere pe numele inculpatei în sarcina organelor de poliţie de la domiciliul acesteia. Amână judecata cauzei la data de 11 iunie 2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 30.04.2018