S* D******* I**** S**
ReclamantS* K***** K****** S**
PârâtAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată, formulată de creditoarea, în contradictoriu cu debitoarea. Obligă debitoarea ca, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditoarei suma de 29.232,09 lei reprezentând debit - contravaloare produse livrate, precum şi dobânda legală penalizatoare începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării efective a debitului. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 560 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 09.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8299/2018 din 09.11.2018Amână pronunţarea la data de 09.11.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 25.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2018