C****** G***
Apelant PetentI************ D* P****** J******* A***
Intimat IntimatAdmite apelul declarat de petentul C****** G*** împotriva sentinţei civile nr. 596/05.12.2017 pronunţată de Judecătoria Chişineu-Criş în dosarul nr. 1794/210/2017 şi, în consecinţă: Schimbă această în parte, în sensul că admite în parte plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenţie seria PARX nr. 0104234/28.08.2017 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, în sensul că: - înlocuieşte cu avertismentul, amenda aplicată petentului în sumă de 580 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 8 din HG nr. 1391/2006, sancţionată de art. 100 alin.1 pct.13 din OUG nr. 195/2002 din 12 decembrie 2002, republicată privind circulaţia pe drumurile publice; - anulează în parte procesul verbal de contravenţie cu privire la săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 114 alin.1 lit. c) din HG nr. 1391/2006, sancţionată de art. 101 alin.2 din OUG nr. 195/2002 din 12 decembrie 2002, republicată privind circulaţia pe drumurile publice şi constată nelegalitatea aplicării sancţiunii amenzii petentului în sumă de 870 de lei, pe care o anulează; - menţine amenda în sumă de 290 de lei aplicată petentului pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 36 alin.1 din HG nr. 1391/2006, sancţionată de art. 99 pct. 8 din OUG nr. 195/2002 din 12 decembrie 2002, republicată privind nepurtarea centurii de siguranţă. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 03.2018
Hotarare 276/2018 din 15.03.2018