S* S*** S*
ReclamantL***** C* P****** S****** S******
PârâtM********* S****** - P*** P*****
Chemat în garanţieAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât. Respinge acţiunea având ca obiect despăgubire (cu privire la penalităţile de întârziere), formulată de reclamanta S* S*** S*, în contradictoriu cu pârâtul L***** C* P****** S****** S******, fa?ă de autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 5235 din 15.12.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 6118/86/2017. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul L***** C* P****** S****** S******, în contradictoriu cu chematul în garan?ie Municipiul Suceava, ca rămasă fără obiect (cu privire la penalită?ile de întârziere). Admite, în parte, acţiunea având ca obiect despăgubire, formulată de reclamanta S* S*** S*, în contradictoriu cu pârâtul L***** C* P****** S****** S******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 553.720,70 lei cu titlu de debit. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. După compensarea cheltuielilor de judecată, obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.000 lei (cheltuieli de judecată acordate proporţional cu valoarea pretenţiilor admise). Admite cererea de chemare în garan?ie formulată de pârâtul L***** C* P****** S****** S******, în contradictoriu cu chematul în garan?ie Municipiul Suceava. Obligă chematul în garan?ie Municipiul Suceava să plătească pârâtului L***** C* P****** S****** S****** suma de 553.720,70 lei cu titlu de debit. Respinge cererea de obligare a chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, data de 30.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefei instanţei.
Hotarare 64/2019 din 30.01.2019Amână pronunţarea la data de 30.01.2019, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, data de 23.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2019Amână pronunţarea la data de 23.01.2019, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, data de 10.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2019T: 10.01.2019
Incheiere de sedinta din 15.11.2018T: 15.11.2018
Incheiere de sedinta din 18.10.2018T: 18.10.2018
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Termen: 20 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.07.2018T: 11.07.2018
Incheiere de sedinta din 21.06.2018T: 21.06.2018
Incheiere de sedinta din 31.05.2018T: 31.05.2018
Incheiere de sedinta din 24.05.2018